Vlf: ”Abia aștept să cunosc publicul AVi și să ne distrăm împreună!”

Ne bucură întotdeauna prezența unui nume nou la pupitrul AVi, deoarece ni se oferă oportunitatea de a ne întâlni cu un artist ce își poate surprinde publicul.

Noaptea de vineri nu va face notă discordantă, iar Vlf se anunță a fi artistul care ne va cuceri cu soundul său. Un nume relativ nou pe scena electronică, timișoreanul are la activ party-uri alături de Barac, Raresh, Pedro, Gescu sau Arapu, deci avem încredere că vom avea parte de o noapte dansantă de excepție înainte de a ne apuca, voioși, de vopsitul ouălor.

Dar hai să-l cunoaștem mai bine pe DJ-ul care va cuceri AVi-ul vineri, alături de Erik, rezidentul nostru:)

Avimag: Mai întâi de toate, cine este Vlf? Povesteşte-ne puţin despre începuturile tale în muzică.

Vlf: Valentin Florea vine din Timișoara. La finalul liceului niște oameni pe care am avut ocazia să îi întâlnesc mi-au deschis drumul spre muzica electronică și petreceri. Aproape 10 ani mai târziu a apărut “vlf” din această nevoie a mea de a mă exprima muzical.

Avimag: Care e povestea numelui tău? Multă lume ne-a cerut să aflăm!

Vlf: Haha, vlf este o abreviere a numelui meu, iar “very low frequency” este o simplă coincidență.

Avimag: Când ai simțit pentru prima dată că trebuie să fii DJ și când ai simțit pentru prima dată cu adevărat că… ești DJ?


Vlf: Consider că e un proces continuu, acumulezi informații și ești într-o continuă dezvoltare. De aceea îmi este puțin greu să dau un răspuns concret, dar eu personal mă simt împlinit ca și dj atunci când lumea rezonează cu mine și reușesc să îmi împărtășesc soundul și viziunea asupra muzicii.

Avimag: Ai participat la o sumedenie de eventuri, poţi nominaliza câteva care ţi-au rămas realmente în suflet?

Vlf: Nu pot uita petrecerea Bipolar, cu Raresh, de anul trecut de pe pontonul lancului din Văliug (CS) și tot vara trecută un daytime party în Parcul Rozelor, din Timișoara, alături de Barac și Arapu. Ar fi multe, dar fiecare petrecere e specială în felul ei.

Avimag: Cu siguranţă sunt unii artişti care te-au influenţat sau pe care îi placi în mod deosebit. Ni-i poţi enumera pe cei mai importanţi dintre ei?

Vlf: Sunt o grămada de dj interesanți, străini și romani, care îmi plac, ar fi prea lungă lista, fiecare are ceva unic 🙂

Avimag: Care sunt artiștii cu care ți-ai dori să faci un B2B și încă nu ai avut ocazia?

Vlf: Hah, nu m-am gândit serios la asta niciodată, dar probabil cu acei artiști cu care rezonez din mai multe puncte de vedere.

Avimag: Cum ai descrie, pe scurt, scena electronică din România? Ce asemănări ai găsit între *noi* şi *ei*, odată cu gigurile tale din afara ţării?

Vlf: Scena e într-o continuă creștere și dezvoltare, apar artiști noi și multe evenimente, ceea ce mi se pare de bun augur. Sâmbătă, dupa petrecerea de la AVi, voi mixa în Brighton (UK) pentru prima oară, deci încă nu îți pot raspunde la întrebarea asta :))

Avimag: Care consideri că sunt condițiile principale pentru ca un party să fie reușit, din perspectiva ta, desigur, adică din spatele pupitrului?

Vlf: Un party reușit, dupa părerea mea, e acela în care zâmbetul e prezent pe fețele tuturor și exista o stare de comuniune și fericire între toți cei prezenți.

Avimag: Visezi să pui muzică la un festival anume? Care ar fi acela?

Vlf: Vara aceasta, la finele lunii Iunie, voi mixa la prima ediție a festivalului Dakini, de la Tuzla, alături de mulți artiști români și străini. Orice festival are farmecul și personalitatea lui, așa că ar fi o experiență interesantă pentru mine indiferent de numele sau locația acestuia.

Avimag: Ai vreo piesă care consideri că reflectă stilul tău în momentul de față? O poți nominaliza?

Vlf: Giuliano Lomonte – La Musique

https://soundcloud.com/musicpointofview/a-giuliano-lomonte-la-musique?in=musicpointofview/sets/giuliano-lomonte-la-musique-ep

Avimag: Ce le-ai pregătit fanilor tăi care vor fi prezenți la AVi?

Vlf: Sunt recunoscător pentru invitație, abia aștept să cunosc publicul AVi și să ne distrăm împreună!

Avimag: Îți mulțumim pentru timpul acordat și ne vedem în weekend!

https://www.facebook.com/seasonsclubvartop/videos/593022817575095/

Detalii despre eveniment găsești aici: https://www.facebook.com/events/838038229667471/permalink/838038233000804/?notif_t=like&notif_id=1491830824862540

Acest eveniment este limitat la 80 de persoane, în concordanță cu normele I.S.U.

►Clubul AVi este cu circuit închis, dedicat strict celor ce iubesc ARTA, știu să aprecieze și totodată dețin cunoștinte despre CULTURA muzicală TECHNO.

►Participarea la eventurile marca AVi echivalează cu acceptarea Regulamentului de Ordine Interioară (R.O.I).

Pentru a intra în posesia brațărilor de acces la evenimentul de sâmbătă trebuie să luați legătura cu reprezentanții PR ai clubului #AVi –>> Mara Nemeș, Andreea Achim (J’ai Bistrot), Scurtu Daniel sau să trimiteți un email la PR@avimag.net în acest sens.

Rate this post

Leave a comment