Twenty One Pilots, Enter Shikari, Sven Väth, Raresh și alți zeci de artiști au oferit momente de neuitat celor peste 65.000 de participanți din ziua a treia de EC8. Astăzi urcă pe scena principală Gorillaz, Disclosure și Caribou.

Twenty One Pilots: „Electric Castle e șansa de a ne cunoaște offline fanii din România”

Un rockstar adevărat trăiește energia publicului din mijlocul mulțimii. Au demonstrat-o cei de Twenty One Pilots, care și-au încheiat turneul european vineri seară, cu un show la înălțimemarca Electric Castle,,festivalul cu cel mai cool nume, dintre toate la care am cântat’’, după cum au declarat chiar artiștii sosiți pentru prima dată în România. Fanii nu s-au lăsat mai prejos, entuziasmul lor amintind faptul că nu există granițe reale între artiști și public atunci când muzica își manifestă puterea de a ne aduce mai aproape unii de ceilalți.

 

Toți cei prezenți au savurat în premieră mondială momentul Heathens x Stranger Things, un mash-up devenit viral pe YouTube, pe care spectatorii din întreaga lume și-ar fi dorit să-l urmărească live. Momentul surpriză pregătit de Netflix a deschis show-ul artiștilor care s-au declarat emoționați pentru șansa de a-și cunoaște offline fanii din România.

 

Domeniul Bánffy s-a transformat într-un imens ring de dans pentru cei peste 65.000 de participanți care au trăit experiența #EC8 în cea de-a treia și cea mai intensă zi de până acum. Inima festivalului a continuat să bată la scena principală, acolo unde Enter Shikari s-au întors după 6 ani, aruncând publicul în extaz cu un performance exploziv. ,,Dansează de parcă nu te-ar vedea nimeni!’’, i-au încurat artiștii pe toți cei prezenți la scena principală. ,,Aveți grijă unii de ceilalți’’, au mai adăugat aceștia, după ce le-au dedicat cele mai romantice versuri din repertoriul lor membrilor comunității LGBT+ de pretutindeni.

 

Ultimele două zile de festival vor continua să ofere experiențe de neegalat publicului. În această seară, atracția principală vor fi cei de la Gorillaz pentru prima dată în formulă completă pe o scenă din România. De urmărit momentul surpriză pe care trupa l-a pregătit cu un artist român invitat în show. Tot pe scena mare sunt așteptați Caribou și britanicii de la Disclosure.

 

Noi descoperiri care vor ajunge cu siguranță în playlist-urileparticipanților? Electric Castle pariază pe coreenii de la BalmingTiger, invitați la Hangar Stage, sau pe duo-ul autohton BalkanTaksim, care va concerta la Backyard Stage. De neratat în programul de sâmbătă sunt întâlnirile cu Dub Pistols, Lola Marsh și Wicked.

 

Sunt și ultimele zile în care participanții pot profita de activitățile de zi din festival: Royal Wheel a oferit cele mai bune panorame pentru peste 14.000 de oameni care au ales să vadă festivalul de la înălțime în primele 3 zile, EC Talks continuă, azi, cu o dezbatere despre leadership la feminin cu Emilia Șercan și Mona Dîrțu, iar cine are nevoie de mai multă energie poate încerca oricând FlyingBikes, bicicletele care te ridică în aer prin simpla pedalare.

La scena noastră preferata “Dance Garden” au făcut mare spectacol vineri seara Bila, Arapu și Raresh.

 

Sâmbătă dimineața a urmat  Cap, Alexandra, Andrei Ciubuc, EMI, Crihan si începând cu ora 23, Suciu, Prichindel, Gescu.

Duminica dimineața îi vom avea pe aceeași scena pe Lizz & Cosmjn, Kozo, Charlie, g76, Mihigh, iar seara Dan Andrei, Rhadoo, iar Priku de la 5:30 până la ora 9:00 (închidere EC 8).

Abonamente și bilete pentru o zi mai sunt disponibile pe www.electriccastle.ro

Rate this post

Leave a comment