Show total la uzina Foto! La cererea voastră, Barac se întoarce la Târgu-Mureș!

1 septembrie este data la care mureșenii care iubesc muzica techno vor dansa pe muzica lui Barac și Gescu în cadrul celui de-al șaptelea episod al seriei de petreceri Laboratorul de Techno!!

În urma sondajului de opinie creat pe grupul nostru de Facebook și la care ați răspuns în număr mare, Barac a fost ales drept cel mai apreciat DJ român. Era normal, ca urmare a susținerii voastre și a atmosferei incredibile pe care o creați mereu la petrecerile marga AVimag, să vă întoarcem gestul și să vă răsplătim cu artistul pe care îl iubiți cel mai mult.

Astfel, Barac, însoțit de bunul său prieten Gescu, va electriza fosta uzină Foto la doar câteva luni de la petrecerea memorabilă ce l-a avut în prim plan, la AVi. Cu alte cuvinte, Târgu-Mureșul respiră techno din nou!

Fiind vorba despre ultimul Laborator de Techno al sezonului, v-am pregătit o sumedenie de surprize, pe lângă cele evidente, ce țin de artiștii care ne vor încânta cu prezența. Suntem conștienți că party-ul din întâi septembrie va fi unul epic, asemeni tuturor întâlnirilor precedente pe care le-am avut cu Barac și tocmai din acest motiv le vom oferi tuturor fanilor ocazia de a petrece cât mai mult timp alături de cei dragi, înconjurați de oameni faini, la Foto.

Astfel, evenimentul va începe în jurul orei 18:00, în aer liber, în hamac! Rețeta e simplă: ne vom relaxa în curtea fostei uzine, în hamace, pe ritmuri atent selectate de către DJii noștri rezidenți, Addo, Scopter, iON și Macarie.

După aceea, distracția se va muta definitiv în spațiul atât de drag vouă tuturor, fosta uzină Foto din cartierul Unirii.

Ne pregătim iar pentru o noapte albă, colorată de spectacolul vizual pregătit de Japian și de băutura care va curge din belșug în barul special amenajat de către băieții de la Backstage. De muzică nu mai are rost să vorbim.

Biletele vor fi vândute în ediții de preț, limitate la câte 50 de bilete. Astfel, primele 50 de bilete vor costa 20 de lei, următoarele 50 vor putea fi achiziționate cu 25 de lei, cea de-a treia serie de 50 de bilete va costa 30 de lei, urmând ca în seara de 1 septembrie, la Foto, biletele să poată fi achiziționate cu 40 de lei.

FOARTE IMPORTANT! Pentru LDT7 nu se mai fac rezervări de bilete în avans, întrucât numărul lor este limitat la 150.

Pentru a intra în posesia brațărilor de acces la evenimentul programat pentru 1 septembrie trebuie să luați legătura cu reprezentanții PR ai clubului AVi –>> Alex Ramadan, Mara Nemeș, Andreea Achim, Cristina Cioci (J’ai Bistrot), Matyas Mar, Scurtu Daniel sau, desigur, să ne trimiteți un email la PR@avimag.net în acest sens.

Prioritate pentru obținerea brățărilor de acces au persoanele care se regăsesc în baza noastră de date.

Dealtfel, vă recomandăm să vă arătați disponibilitatea pe eventul de pe Facebook.

Vom reveni cu mai multe detalii și vă vom ține la curent constant cu absolut toate noutățile. See you @ LDT 7!

Rate this post

Leave a comment