Pe data de 19 august 2016 am primit o veste foarte trista, care pentru mine are semnificatia sfarsitul unei ere, inchiderea unui ciclu, aparitia unei linii de delimitare intre ce a fost inainte si dupa ADRIAN ENESCU. Ce a fost inainte se stie foarte bine si precis, o scena muzicala saraca in care doar el si alti cativa compozitori nonconformisti aveau curajul sa se aventureze in mrejele unui gen muzical necunoscut romanilor pana atunci, ce va fi dupa nu mai am nici o idee, pentru ca toate ideile mele erau izvorate din spiritul acestui om, care, dincolo de emblema insignifianta si subestimativa de a fi unul dintre parintii muzicii electronice romanesti, a fost, imi vine foarte greu sa spun, asa ca mai bine spun ca va fi mereu pentru mine un adevarat parinte spiritual, ceea ce este mai presus de orice distinctie si formalitate inutila. Dar, bineinteles, exista alte zeci de nume mari, zeci de artisti importanti care au contribuit la aparitia acestui gen muzical, pe care nu trebuie sa ii plangem doar cand acestia nu mai sunt printre noi.

Imi voi aduce aminte mereu primul contact avut cu el pentru un articol pentru acest blog, un mare picior in dos care intr-adevar a fost un mare pas inainte. Cu un temperament si stil direct de a vorbi foarte avizat, cuvinte si atitudine prin care erai avertizat caci ai ca interlocutor un om cu un camp cognitiv foarte larg, iti dadea impresia ca poti sta la nesfarsit de vorba cu el si inclusiv din ultimul punct al propozitiei ai de invatat ceva de la el.
“Salut Septimiu. Ce faci, nu publici o data cartea aia? Hai, ca uite ce bine ar suna: ISTORIA MUZICII ELECTRONICE, sau ENCICLOPEDIA, parca suna si mai bine! O sa fi primul! Trebuie sa faci asta, poti”
Intotdeauna aparea cu un email, sau un telefon de incurajare, intotdeauna un sfat bun, o idee inedita, asta in ciuda mincinoasei etati, pentru ca mintea lui a fost mereu sclipitoare. A fost cel care a inspirat, a ales titlul si a contribuit la scrierea primei carti care descrie istoria muzicii electronice romanesti, “Enciclopedia muzicii electronice rolanesti” (Editura Digital Data Cluj, co-finantare Administratia Fondului Cultural National, octombrie 2015, www.digitaldata.ro).

„Muzica este o suprafaţă pe care te deplasezi în orice direcţie dar te întorci în punctul de unde ai pornit. Punctul de pornire şi Punctul final este întotdeauna Echilibrul. Când spui syntetizator, calculator, midi, mixer, sampler primul lucru care îţi vine în minte e muzica electronică. Timpul nu e o linie dreaptă. Nu are nicio formă. Noi nu prea putem să ne imaginăm ceva fără formă. Muzica electronică are şi formă şi timp. Se descoperă, se decodifică, se deschide ca o floare. Muzica electronică este o colecţie de povestiri, spuse cu o voce seducătoare, pline de fantastic, farmec şi îndrăzneală.» (cuvintele lui Adrian Enescu de pe coperta cartii)

Ce ma poate intrista si mai tare este, poate, gandul ca va fi uitat, gandul ca putini dintre asa-zisii DJ moderni nu au auzit de el, sau mai tragic, cand vad aceasta stire sa treaca impasibili peste ea. Cu muzica lui ar trebui sa inceapa, cu invataturile lui ar trebui sa debuteze, spre instrumentele si tehnicile lui ar trebui sa tinda. Am spus-o si o voi mai spune de nenumarate ori, doar cultura si simtul calitatii va salva Romania. Asadar, spre informarea voastra si cultura voastra muzicala este vital a cunoaste cine a fost acest artist, iar in cele ce urmeaza va redau un fragment din biografia dansului, scrisa in paginile enciclopediei muzicii electronice romanesti.

In cele ce urmeaza, un text preluat si adaptat din „Enciclopedia muzicii electronice romanesti”, de Septimiu Moldovan, Editura Digital Data, prima carte care descrie istoria fenomenului electro din tara noastra. Aceasta poate fi achizitionata de aici:

Enciclopedia Muzicii Electronice Românești

Adrian Enescu s-a născut pe data de 31 martie 1948, în Bucureşti. În formarea sa artistică a urmat cursurile Conservatorului de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, unde l-a avut ca profesor de compoziţie pe marele compozitor Aurel Stroe. A participat de asemenea ca student audient la cursurile facultăţii de muzică electronică din California/Palo Alto. În prezent este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
……………………………………………………………………………………………………………
În dreptul marelui nume Enescu stă un număr de zece albume, producţie proprie sau în colaborare cu alţi artişti ai muzicii româneşti. Prima apariţie pe disc a avut loc în anul 1975, pe discul „Jazz în ţara mea”, pe care Adrian Enescu prelucrează şi orchestrează o temă scrisă de Johnny Răducanu, denumirea tehnică „tema cu variaţiuni”.

Colaborările cu lumea jazz-ului sunt continuate şi la a doua sa prezenţă discografică, alături de Marius Popp, pe discul „Panoramic jazz rock” (1976, Electrecord). Enescu compune si orchestrează piesele „Inscripţie” şi „Balada”. Cântă la acustic pian şi la faimosul sintetizator, bib-synthesizer, primul de acest gen din România, construit de Corneliu Ionescu.
………………………………………………………………………………………………………….

Discografia compozitorului Adrian Enescu mai cuprinde trei albume proprii devenite un reper artistic, pline de  modernitate şi imaginaţie, lansate la legendarul Electrecord. Primul dintre acestea se numeşte „Basorelief (Poem pop)”, lansat în anul 1977, iar apoi a urmat „Funky synthesizer volume 1” (1982) şi „Dance Funky synthesizer volume 2” (1984). Versurile poemului pop aparţin poetului Ioan Alexandru.
………………………………………………………………………………………………………….

Defineşte stilul, semnează muzica şi orchestraţia cântăreţei Loredana Groza, piesa „Bună seara, iubite” fiind câştigătoarea celor 80 de ani de Radio în România. Împreună cu Loredana a realizat albumele „Bună seara iubite” în anul 1987 şi un „Buchet de trandafiri” în 1989. Ambele producţii sunt scrise pe versurile poetului Lucian Avramescu.
…………………………………………………………………………………………………………..

Adrian Enescu este foarte cunoscut pentru muzica de film, semnând coloana sonoră a peste 60 de filme. În muzica de film, conceptul „orchestrei” electronice a fost o preocupare importantă, stilistic acoperind toate genurile muzicale: ambiental, pop, jazz, experimental, simfonic. În anul 1971 a contribuit pentru prima dată la soundtrack-ul unui film, numit „7 zile”, lansat în 1974, al cărui regizor a fost Mircea Veroiu, o compoziţie jazz-rock înregistrată cu Big Band-ul Radio. Împreună cu regizorii Dan Piţa si Mircea Veroiu, Adrian Enescu participă compunând muzică la realizarea unor filme foarte importante pentru istoria filmului românesc: ”Tănase Scatiu” (1976, Dan Piţa), „Concurs” (1982, Dan Piţa), „Pas în doi” (1985, Dan Piţa), „Adela” (1985, Mircea Veroiu), „Bietul Ioanide” (1980, Dan Piţa), „Să mori rănit din dragoste de viaţă” (1983, Mircea Veroiu), „Faleze de nisip” (1983, Dan Piţa), „Dreptate în lanţuri” (1983, Dan Piţa) şi altele.
Compozitorul a experimentat de-a lungul timpului diverse combinaţii acustice, alăturând instrumentele electronice cu instrumentele tradiţionale din orchestra simfonică sau din spaţiul folcloric, obţinând noi sonorităţi. În ultima perioadă Adrian Enescu compune muzică jazz şi experimentală. Din 2014 Enescu lucrează la un proiect fusion unic în spaţiul românesc, „Bach Files/Bach in showbizz”. Proiectul este scris special pentru percuţionistul Zoli Toth şi Quartetul său. Proiectul dezvoltă marea muzică a lui Bach în tiparele şi tehnicile unor teme cu variaţiuni . Instrumente electronice, marimbafon, vibrafon, o vioară, un cello şi drumset, sonorităţi experimentale, remixuri/atitudini, pe de o parte şi muzici fundamentale ale istoriei muzicii universale compuse de unicul Bach.
………………………………………………………………………………………………………….
Dar, aceasta este varianta plastică, sobră, monotonă, asentimentală a biografiei lui Adrian Enescu. La fel poate ai spune şi despre artistul în sine că este, la prima vedere. O caracterizare provocatoare şi niţel obraznică, revoltătoare ai spune, mai ales că vorbesc nu despre altcineva decât despre pionierul muzicii electronice româneşti! Dar, cu speranţa că voi fi înţeles şi cruţat, trec la varianta personală, subiectivă a biografiei domnului Enescu, sau cel puţin a unei frânturi minuscule mai bine zis din lunga perioadă de activitate a dânsului.
Totul a început acum patru ani. Imaginaţi-vă o antiteză. O clasică antiteză dintre două personaje care pot fi regăsite în numeroase povestiri, basme, sau poate cel mai bine zis pilde. Părinte vs. copil, experimentat vs. pueril, strict vs. entuziasmat, genial vs. necunoscător. Două persoane diametral opuse, dar ale căror căi s-au aliniat până la urmă şi au mers spre o direcţie comună. Acesta a fost domnul Enescu şi acesta am fost eu în momentul când am interacţionat pentru prima oară.
Înfiinţasem un blog personal, ElectroBlog Ro, şi cu un avânt adolescentin, ca un ied zburdalnic scăpat pe o câmpie inimaginabil de vastă pentru el, m-am aruncat la cele mai frumoase flori şi la iarba cea mai înaltă, ca să mă înfrupt din mireasma şi dulceaţa lor. După lungi nopţi de căutări şi audiţii muzicale, în paralel cu lecturări şi documentări, am început să cartografiez artiştii care produceau muzică electronică în ţara noastră. Am descoperit că informaţiile existente online sunt destul de vagi, aproape inexistente, mai ales despre începuturile acestui fenomen în ţara noastră. Mai mult de atât, după cum urma să aflu pe pielea mea, acestea nu numai că erau puţine, ba chiar erau şi greşite.
Aşadar, după cum e vorba aceea, „te arunci la urs cu mână goală”, la fel am procedat şi eu. Inevitabil, am fost muşcat. La prima vedere caracteristicile enumerate mai sus s-ar potrivi, asta dacă nu mă trezeam din beţia iluziei de bune intenţii prost aplicate, realizând că ceea ce încerc să fac necesită maximă atenţie şi responsabilitate. Schimbând abordarea, am descoperit un om excepţional. Am realizat că am de a face cu un geniu în viaţă, sensibil, pretenţios, cu mari aşteptări şi cu o reputaţie şi o imagine construită în zeci de ani la care nu are cum ţine altcumva decât printr-un caracter hotărât, ferm, tăios.
Am simţit apoi asemeni unei mâini venite din cer care mă împingea şi mă direcţiona spre destinaţii care simţeam eu că nu pot să nu le urmez. „Trebuie să existe o carte! Apucă-te şi scrie! Deja ştiu cum se va numi! ISTORIA MUZICII ELECTRONICE!” sau alte nume, o înşiruire de idei şi nume, finalizate cu „Gândeşte-te, sună bine, poţi face asta!” Poţi refuza aşa ceva? Poţi spune nu? Exact aşa s-a întâmplat şi în cazul denumirii blogului, exact aşa a procedat şi în cazul denumirii compilaţiilor lansate de blog, exact aşa s-a întâmplat şi în cazul titlului cărţii. Întotdeauna domnul Enescu a avut la îndemână cuvintele potrivite, a ştiut să îmi transmită idei, să găsească cele mai sugestive şi potrivite denumiri.
După ani de căutări prin trecutul muzical autohton, săpături în negurile vremii, căutarea de persoane ascunse în dormitorul propriu cu un sintetizator, magnetofon sau computer pe care să experimenteze solitar muzică nouă, nu pot să declar un singur artist pionier al muzicii electronice româneşti, cu toate că în ultimii ani media este invadată de „detectivi” care se grăbesc în idolatrizarea unuia sau mai multor muzicieni şi încoronarea lor, dar, cu siguranţă, pot să îl declar pe Adrian Enescu părintele meu şi îi mulţumesc pentru eternul şi necondiţionatul sprijin acordat.

Marius-Christian Burcea (stanga): „Disparitia lui Adrian Enescu ne-a luat pe toti prin surprindere. Avea proiecte in desfasurare și idei pentru noi inregistrari, nimic nu anunta aceasta despartire. L-am ascultat, urmarit si admirat in copilarie pentru muzica electronica si soundtrack-urile pe care le crea. Avea o semnatura distincta, un mod de a compune recognoscibil, indiferent de genul pe care-l aborda. A fost un om providențial pentru anii 70-80, o prezenta necesara intr-o Romanie care se sincroniza greu cu evolutia muzicii. Am apreciat la dansul atat artistul, cat si disponibilitatea pe care o avea fata de cei veniti dupa el: incuraja si oferea din experienta sa in mod consecvent tuturor celor care-l solicitau. Desi unii, mai nou, ii contesta titulatura de <parinte al muzicii electronice romanesti>, cu siguranta Adrian Enescu si-a asumat meritoriu o atitudine activa paternala, a fost un mentor. Chiar daca nu a avut discipoli directi, cu certitudine a contribuit exemplar la formarea unor muzicieni. Cea mai stransa colaborare pe care am avut-o cu dansul a fost la realizarea compilatiei <Noua Romanie – Rebirth of a Nation (2001)>, primul album de muzica electronica romaneasca publicat in Vest. Eu eram co-producatorul cooptat de casa de discuri Sonic Images/ Earthtone pentru a oferi expertiza la identificarea si selectia pieselor candidate la publicare. Evident, Adrian Enescu a fost cap de listă. Odata contactul stabilit, am ajuns sa ne apropiem si sa petrecem multe ore discutand despre muzica electronica, de la inceputurile ei pana in prezent, precum si despre scena romaneasca de gen. L-am avut invitat si in emisiunea mea radio – <Calatorii spre Infinit> – de cateva ori. Am avut momente foarte bune, dar si cateva mai conflictuale. I-am oferit ocazia să-și arate temperamentul coleric, însă am depășit clipele de impas. Respectul reciproc pe care ni-l purtam a fost decisiv in armonizarea comunicarii dintre noi. Cred ca si-a indeplinit onorabil misiunea artistica si rolul in istoria muzicii romanesti. Cariera sa a fost o aventura sonora irepetabila, care ne-a inspirat pe toti cei fascinati de sunetele electronice.”

Alba Ecstasy: ”A treia zi dupa ce i-am trimis piesa Abstractism 6, maestrului Adrian Enescu, am primit primul feedback, la rece al piesei din partea domniei sale: <Foarte buna muzica, felicitari. Adrian Enescu>. De fapt era trecut de miezul noptii, mai exact la ora 1:30 (inca o confirmare ca artistii nu se culca devreme!). Nu trebuie sa va spun ca am adormit cu zambetul pe buze si in suflet! Pentru ca nu este putin lucru atunci cand Cel pentru care stateam, un pusti fiind, pana la sfarsitul oricarui film romanesc, sa vad daca nu era ilustratia muzicala a domniei sale, sa iti asculte muzica si sa o ia la palme, sau in palme. Pentru ca se stie clar: acolo unde Maestrul atinge sau loveste, cresterea (spirituala, artistica) are loc. Adrian Enescu a fost si inca a ramas, exemplul clar pentru mine, in anii adolescentei, ca si in Romania se poate face muzica electronica si desigur, etalonul unei coloane sonore perfecte. <ABSTRACTISM 6>, asa cum si domnia sa a remarcat, piesa este construita pe un tipar clar, fix, care nu deviaza. Asta doar pentru ca in contextul final in care va fi prezentata impreuna cu intregul film care va constitui proiectul (asa cum Adrian Enescu foarte bine a intuit) <Abstractism & Urban Tales>. Inca o data, am ramas profund impresionat de finetea si experienta domnului Adrian Enescu, care a descoperit instant timbrul lead-ului analogic (Bass Station II). Influentat fiind de scoala berlineaza de muzica electronica, imi pun mai mereu aceasta amprenta obsesiva, repetitiva, pentru ca deh, <repetitio est mater studiorum>! Sau cum ar zice prietenul meu Nord, <mama repeta in studio !>.”

Reasonandu: „Colaborarea cu Adrian Enescu la piesa <Peaceful heart’> a fost una un pic complicata. Practic totul s-a intamplat la distanta, telefoane si email-uri schimbate, el fiind in aceea perioada in Suedia, prins intr-un proiect simfonic. Insa rezultatul a fost unul asteptat de frumos. Este o piesa de referinta pentru mine si chiar ma bucur ca ne-am inteles. Inca nu-mi dau seama de inexistenta lui fizica, sincer, nu o realizez. De multe ori ma consultam cu el la cate o piesa inceputa – avea un still taios si o parere foarte sincera. Ma bucur ca am avut ocazia sa-l cunosc.”

Text preluat si adaptat din „Enciclopedia muzicii electronice romanesti”, de Septimiu Moldovan, Editura Digital Data, prima carte care descrie istoria fenomenului electro din tara noastra. Aceasta poate fi achizitionata de aici:

Enciclopedia Muzicii Electronice Românești