Povestea Mioritmic continuă și-n 2019. Lineup de poveste pentru ediția a VII-a!

Probabil unul dintre cele mai fermecătoare mini-festivaluri organizate în țara noastră. Mioritmic, va avea loc în acest sfârșit de săptămână la Cluj-Napoca, în locația cu care organizatorii ne-au obișnuit de câțiva ani deja, în Pădurea Hoia-Baciu, pe Aleea Muzeului Etnografic. Un loc încărcat cu mister și istorie în care fanii muzicii techno se simt realmente ca acasă.

Sunt șapte ani de când Mioritmic anunță, practic, începutul toamnei. Copacii renunță, ușor, ușor, la veșmântul verzui, iar pădurea pe care mulți o consideră bântuită va fi plină de oameni veniți din toate colțurile lumii pentru experiența petrecerilor în cel mai pur stil românesc.

Cu alte cuvinte, seturi care parcă nu se mai termină, muzică ce mângâie suflete și timp dilatat până ce aproape stă pe loc.

Organizatorii au pregătit un lineup de senzație pentru ediția de anul acesta a Mioritmicului, iată lista cronologică și completă a artiștilor care vor ține capul de afiș: Andrei Ciubuc, Arapu, Cap, Cezar, Charlie, Dan Andrei, Desyn, Domenico Scavone, Dubtil, Fer Br, Flavio, G76, Gescu, Giuliano Lomonte, Herodot, K.D. Chriss, Livio & Roby, Lizz & Cosmjn, Mihigh, Miss I, Olga Korol, Pablo Luque, Paco Osuna, Paul K, Petre Inspirescu, Priku, Praslesh [Praslea+Raresh], Rhadoo, RQZ, Sepp, SIT [Cristi Cons+Vlad Caia], Skizzo, Sonja Moonear, tINI, Vincentiulian, Vlada și, nu în utlimul rând, Zefzeed.

Orarul pe zile și scene, precum și multe alte detalii legate de Mioritmic 2019 se regăsesc pe eventul de Facebook, aici.

Biletele la festival se regăsesc online, pe iabilet.ro, prețul unui pass fiind de 199 de lei.

Rate this post

Leave a comment