Muzica bună se aude la Foto! Pe 9 august e LDT#15!

9 august este data la care toți fanii muzicii techno și a derivatelor acesteia se vor afla în număr mare în spațiul special amenajat din fosta uzină Foto, din cartierul Unirii, cu ocazia celui de-al 15-lea Laborator de Techno din istorie.

De departe cel mai popular eveniment de acest gen organizat la Târgu-Mureș, LDT îi aduce în fața publicului mureșean și nu numai pe unii dintre cei mai în vogă sau populari artiști de muzică electronică underground din țară.

Practic, dacă îți trăiești viața în ritm de techno, house, minimal, tech-house și așa mai departe, nu ai scuză dacă lipsești de la Foto pe 9 august.

Iar artiștii care ne vor încânta cu prezența sunt un motiv mai mult decât solid ca să ne întâlnim în număr mare la fosta uzină din Unirii.

Cap nu și-a mai încântat publicul la Târgu-Mureș de anul trecut, când a făcut show în spatele pupitrului alături de Resa. Un artist deosebit de talentat, a cărui prezență la LDT ne onorează, Cap este un nume obișnuit al celor mai importante festivaluri de muzică electronică organizate în țara noastră.

Fanii săi vor avea oportunitatea de a dansa până la epuizare la Foto pe ritmurile lui. Plus că obișnuiește să facă echipă bună cu Suciu, fapt ce nu poate decât să ne entuziasmeze și mai tare!

Suciu este unul dintre artiștii preferați ai membrilor comunității Avimag, iar prezența sa la cel de-al 15-lea Laborator de Techno se subînțelege. E normal să vrem alături artiști care au lăsat urme atât de adânci și plăcute în memoria colectivă a celor ce iubesc muzica electronică underground.

9 august va fi momentul în care Suciu va recuceri teritoriul mureșean atât de drag lui, la Foto, iar recomandarea noastră e să nu ratați party-ul din fosta uzină!

Vygo nu are nici el nevoie de prea multe prezentări, cunoscătorii îl știu de mulți ani ca fiind excelent.

Cu un bagaj muzical vast în spate, Vygo este unul dintre cei mai reprezentativi artiști de muzică electronică (nu îl constrângem apartenenței unui singur gen, știm noi de ce n.red.) din zona Brașovului.

Cel care, alături de Aleka, a adus orașul de sub Tâmpa pe harta mondială a techno-ului. Cel care, la Trippin, oferea cutremure auditive de excepție și care, după ani și ani, încă n-au fost egalate.

Lowkodi? Tânărul rezident al clubului AVi își face încet, dar sigur, un nume pe scena underground românească, cea mai recentă prestație demnă de a fi amintită este cea de la Citadela Festival, din Deva, unde a fost răsplătit cu aplauze de către cei prezenți.

Având un potențial fantastic, pe măsura talentului nativ, ar trebui să fim ”muy loco” pentru a nu ne bucura de prezența lui Lowkodi la platane.

Biletele au fost deja puse în vânzare pe livetickets.ro. Acestea costă 35 de lei, urmând ca în seara de 9 august biletele să fie disponibile la intrarea în uzină cu 45 de lei, dar în limita locurilor disponibile.

Detaliile vă stau la dispoziție și pe eventul de Facebook, aici

Abia așteptăm să dansăm împreună la Foto în cea care va fi petrecerea anului, cu siguranță, până în momentul de față. Promitem să ridicăm ștacheta în mod constant, însă. Deci țineți aproape!

Rate this post

Leave a comment