Marcăm cu dans ultimul weekend de vară la AVi! Live Stream cu Incolor și Closing cu Vid, Macarie și Nemeș

2018/2019 a fost un sezon de excepție pentru clubul AVi și, desigur, pentru voi, fanii muzicii techno care i-ați trecut pragul. Artiști recunoscuți pe plan mondial sau duo-uri consacrate de DJ ne-au cucerit rând pe rând cu muzica lor, cetatea AVi transformându-se într-un tărâm vibrant în fiecare sfârșit de săptămână.
Vinyl Speed Adjust, Herodot, Hostox, Ted Amber, Giash, ABC, Tulbure, Mera, Vlad Arapașu, Paul Agripa și Lumieux sunt doar câteva nume importante care ne-au delectat auzul în ultimele luni.

A venit momentul să ne luăm rămas bun de la cuibușorul nostru de nebunii muzicale și să ne pregătim pașii de dans pentru experiența numită ”vara la Foto”, ca de fiecare dată în ultimii ani. Laboratorul de Techno, alături de alte evenimente și manifestări culturale ce urmează a fi organizate pe timp de vară în fosta uzină din cartierul Unirii, o să ne ofere o alternativă senzațională la petrecerile din clubul de pe strada Poștei.

Nu puteam marca finalul unui sezon fabulos de party-uri decât cu artiști pe măsură, astfel că joi l-am invitat pe Incolor să ne încânte cu muzica lui în cadrul Live Stream-ului Avimag cu numărul 80!

Joi seară, de la ora 21:00, artistul ne va servi un set de câteva ore înregistrat live, ce va putea fi urmărit atât la fața locului, accesul membrilor comunității Avimag fiind gratuit, dar și de acasă.

Ca de obicei, setul va fi transmis pe canalele noastre, atât pe Youtube, cât și pe Facebook. La finele setului sunt șanse destul de mari să se lase cu after, în stilul caracteristic Avimag.

Vă sunt oferite mai multe detalii și pe Facebook, aici

Nu uitați să ne urmăriți activitatea pe Youtube, respectiv pe Soundcloud, pentru a avea acces constant la toate seturile înregistrate în clubul AVi. Click pe butonul Subscribe și pe clopoțel, pentru a primi in news feed toate noutățile noastre!

Urmează apoi noaptea mult așteptată. Vineri, începând cu ora 23:00, ne vom aduna în club cu toții, cu mic, cu mare, pentru Closing-ul AVi. Avându-i la pupitru pe Vid, Macarie și Nemeș suntem convinși că se va lăsa cu un maraton de dans și pași repezi pe ritmuri incredibile de techno, house, minimal și multe alte subgenuri conexe.

Vid a lansat vinilul AVi001 conține două piese, The only way is up, respectiv Depths of imagination, sub egida Avimag. Este o mândrie pentru noi și, totodată, o recunoaștere a clipelor fabuloase petrecute de DJul originar din Bacău în clubul AVi, cel mai important club din Târgu-Mureș.

Macarie și Nemeș nu mai au nevoie de prezentări, publicul din AVi fiind obișnuit să petreacă nopți memorabile în compania muzicii lor.

Biletele în avans costă 25 lei, iar acestea pot fi achiziționate online, de pe livetickets.ro. Se adaugă 15 lei pentru un token (consumația minimă obligatorie), ce va fi plătit la garderobă.

Vineri seară veți achita la intrarea în club 35 lei + 15 lei (tokenul pentru consumația obligatorie), în limita locurilor disponibile.

Detalii vă sunt puse la dispoziție și pe eventul de Facebook, aici.

Până atunci, avem timp destul să depănăm amintirile ultimului an și să ne alegem cu grijă cei mai rezistenți adidași pentru evenimentele ce urmează la Uzina Foto. Vă asigurăm că ve fi o vară memorabilă!

►Clubul AVi este cu circuit închis, dedicat strict celor ce iubesc ARTA, știu să aprecieze și totodată dețin cunoștinte despre CULTURA muzicală TECHNO.

►Accesul persoanelor cu vârsta sub 18 ani este strict interzis! Accesul va fi permis numai până la ora 3:30, conform R.O.I. în vigoare.

►Participarea la eventurile marca AVi echivalează cu acceptarea Regulamentului de Ordine Interioară (R.O.I).

Rate this post

Leave a comment