Cum se trăiește experiența de viață numită Burning Man (I)

În mod normal ar trebui să vă prezentăm un festival ieșit din comun, să vorbim despre locație, bilete și, desigur, despre lineup. Dar alegem în schimb să vă prezentăm o experiență de viață sub forma unui experiment anual. Cum organizatorii îl descriu, un „experiment anual de comunitate temporară dedicat expresiei de sine radicale și încrederii radicale în sine”.

E vorba, desigur, despre Burning Man. Vă place muzica electronică? Excelent! Sunteți avizi după artă, în special artă modernă sau contemporană? Perfect! Vă atrag filmele cu scenariu post apocaliptic, de genul Mad Max? OMG, înseamnă că Burning Man e evenimentul ideal pentru voi!

Vom evita să folosim termenul ”festival”, pentru că Burning Man transcede cu mult ideea de festival.

Nu cunoaștem alte manifestări pentru care se ridică un oraș temporar sau alte comunități care să se bucure de o emulație asemănătoare în jurul principiilor unei concepții muzical-artistice și de exprimare a sinelui precum am găsit la Burning Man. Așadar îi vom spune simplu, Burning Man, pentru că e ceva unic și incomparabil.

Burning Man este un eveniment anual care a debutat în San Francisco în anul 1986 și care s-a mutat în 1990 în deșertul Black Rock din Nevada, unde are loc și în zilele noastre. Vorbim despre trei decenii de comuniune artistică în deșert preț de o săptămână, la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie.

Aminteam ceva mai devreme de orașul temporar, o noțiune stranie pentru oricine, dar esențială pentru Burning Man. Black Rock City este orașul efemer care există doar o săptămână în fiecare an, în timpul desfășurării Burning Man.

Orașul are aproximativ 60.000 de locuitori include, între multe altele, un birou poștal, un sediu pentru echipajul de urgență, un departament voluntar de poliție, drumuri, case, baruri, cluburi, restaurante și sute de instalații artistice și „tabere tematice” participative.

După o săptămână de existență, la finele manifestării, orașul este complet dezasamblat – o mare parte din acesta ars – în urma sa rămânând deșertul la fel de gol precum înainte de începerea evenimentului.

Cum probabil v-ați dat seama deja, pandemia cauzată de noul coronavirus a blocat continuarea tradiției Burning Man, în ciuda unor opinii dătătoare de speranță formulate de organizatori la finele lunii martie.

Black Rock City va fi construit abia anul viitor, când sperăm că situația va fi nu ameliorată, ci rezolvată definitiv. Totuși, evenimentul va avea loc în vara acestui an sub formă virtuală.

Până atunci, ne pregătim bagajele, bugetul și imaginația pentru ediția următoare, care neapărat trebuie trăită pe viu, la fața locului, în Nevada.

Regulile vor fi aceleași, experiența va fi aceeași, astfel că în zilele următoare vom reveni cu noi detalii neștiute despre Burning Man, precum și despre ediția organizată în Multivers anul acesta.

Știm cum sună, dar aveți încredere în noi, va fi ceva de pe altă planetă. Cum dealtfel e întreaga poveste Burning Man și cum a fost de-a lungul întregii sale istorii.

Regardless of it all, the show must go on!

Rate this post

Leave a comment