Beneficiile Muzicii Pentru Sănătatea Ta Fizică Și Mintală
Ascultă asta în timp ce citești:
Când ne simțim secați de putere cu toții căutăm un mod de reîncărcare a energiei. Muzica ne influențează starea de spirit, relațiile și modul în care ne confruntăm cu anumite ocazii. Pe lângă activitățile fizice care, desigur, sunt un factor decisiv în sănătate, conform unor studii, sănătatea mintală și fizică a omului este strâns legată și de muzică.
Cum percepe creierul nostru muzica:
Specialiștii au încercat să înțeleagă cum creierul nostru poate auzi și reda muzică. Un sistem stereo emite vibrații care călătoresc prin aer și ajung cumva în canalul urechii. Aceste vibrații gâdilă timpanul și sunt transmise printr-un semnal electric care călătorește prin nervul auditiv până la trunchiul cerebral, unde este reasamblat în ceva pe care îl percepem ca muzică.
Muzica produce o mare varietate de stimuli cerebrali și ne îmbunătățește calitatea vieții. Un exemplu foarte simplu ar fi că, atunci când cântăm, creierul nostru eliberează hormoni ai fericirii, cum ar fi serotonina, care ajută la reglarea dispoziției și reducerea anxietății.
Un studiu Harvard oferă descoperiri interesante despre impactul muzicii asupra bunăstării cognitive și emoționale:
- Cei care ascultă muzică au scoruri mai mari în ceea ce privește bunăstarea și niveluri reduse de anxietate și depresie, comparat cu cei care nu ascultă muzică;
- 69% dintre cei care merg în prezent la performanțe muzicale au semnalizat că sănătatea creierului lor este „excelentă” sau ”foarte bună”, comparativ cu 58% pentru cei care au fost în trecut sau niciodată;
- 68% dintre cei care au reportat că au fost expuși la muzică încă de când erau copii au semnalizat că abilitatea lor de a învăța lucruri noi este „excelentă” sau „foarte bună”, comparativ cu 50% pentru cei care nu au fost expuși la muzică;
- Interacțiunea directă cu muzica, chiar și pentru persoanele de peste 50 de ani, a fost asociată cu niveluri mai ridicate de fericire și funcții cognitive bune;
- Adulții care nu au fost expuși înainte, dar sunt în prezent ascultători arată scoruri peste medie de bunăstare.
Cea mai bună parte este posibilitatea de a alege muzica care ți se potrivește cu starea pe care o ai sau îți satisface cel mai bine nevoile. Dacă te afli într-o stare tensionată, găsește muzică care îți oferă liniște și permite-ți să o trăiești.
Metode de a-ți simula creierul prin muzică:
- Ascută-ți corpul
Fi atent la cum reacționează corpul tău la diferite tipuri de muzică și alege ce funcționează pentru tine. Uneori ceea ce face o persoană să se concentreze, face pe alta să fie distrasă sau ceea ce face o persoană să se relaxeze face pe alta să se miște.
Câteodata poți fi suprins de ce poate face muzica. Se poate să observi că începi să dai din picior sau că îți miști capul după ritm. Lasă-te dus de val și de experiențele create prin muzică.
- Stimulează-ți imaginația și creativitatea
Ascultă ceva nou. Muzica nouă supune creierul la noi provocări într-un fel în care muzica pe care o cunoști deja nu o mai face. Poate să nu fie plăcut la început, dar creierul va fi pus să se familiarizeze cu noile sunete.
- Exersează-ți memoria, încearcă să îți amintești ceva
Îndreaptă-te spre muzica cunoscută, mai exact muzica din perioada din care este și amintirea pe care o cauți. O melodie poate să-ti trezească sentimente pentru un moment anume.
- Meditează
Este ușor să medităm, să transcendem suferința, să găsim pace în viața noastră prin muzică.
Muzica – workout pentru creier
Muzica oferă un workout complet pentru creierul nostru. Un studiu arată că ascultând muzică durerea și presiunea arterială se reduce, calitatea somnului, memoria și starea de spirit se îmbunătățesc. Totodată, atenția se activează, iar corelativ, orientarea în realitatea temporală, spațială și personală cresc. Astfel, dacă vrei să îți menții corpul fit, îndreaptă-te spre gym, iar dacă vrei să îți menții creierul tânăr, ascultă muzică, sau mai bine, combină-le pe amândouă.
Așadar, experții susțin că o viață sănătoasă e formată din echilibru. Mănâncă sănătos și colorat, fă exerciții fizice și desigur, ascultă multă-multă muzică.
Leave a comment