Addo: ”La Foto, ca de altfel la evenimentele Avimag, publicul este unul cunoscător și pretențios”
Îl cunoaștem de atâția ani încât uneori ne lasă impresia de profesor vechi de muzică, un dascăl și totodată camarad pe care îl asociem cu unele dintre cele mai reușite petreceri pe care le-am trăit.
E vorba despre Andrei, Addo al nostru, DJ-ul despre care nu puțini zic că ”nu dă greș niciodată”.
Am mai afirmat asta, o s-o facem în continuare, pentru că merită și pentru că el e unul din motivele pentru care ne încărcăm cu un entuziasm aparte înaintea fiecărui event care urmează să-l aibă la pupitru.
După o serată dansantă la Hotel Privo oferită cu ocazia aniversării a unui an de Avimag, va veni rândul ultimului Laborator de Techno al acestui an să fie ”sfințit” cu techno marca Addo. Și pentru că emoțiile noastre cresc direct proporțional cu apropierea zilei de 1 septembrie, ne-am gândit că o scurtă discuție cu rezidentul nostru ne va ajuta să gestionăm mai bine situația.
Avimag: Salut, Addo! Ce faci? Mai sunt câteva zile până la LDT7. Ce ne așteaptă la Foto?
Addo: Ca de obicei, muzică și voie bună:) Totul la o intensitate ridicată, fiind vorba de închiderea sezonului.
Avimag: Ce înseamnă pentru tine faptul că vei împărți scena cu Barac și Gescu, doi dintre DJii cu ștate vechi pe scena techno?
Addo: Tot timpul e o plăcere să împart scena cu alți DJ, indiferent de cine ar fi aceștia.
Ideea e să facem o treaba bună împreună și, la final, să plecăm toți cu zâmbetul pe buze spre casă.
Avimag: Care e piesa ta preferată a lui Barac?
Addo: Barac – Frou Frou
Avimag: Cum ți se pare atmosfera creată de public la Foto?
Addo: La Foto, ca de altfel la evenimentele Avimag, publicul este unul cunoscător și pretențios. El știe exact când și cum să reacționeze, lucru care mie îmi place.
Avimag: Numărul fanilor prezenți la evenimentele marca AVimag crește constant. Cum te simți văzând că pui muzică unui public din ce în ce mai numeros?
Addo: Mă ocup de DJing de ani buni și fac lucrul acesta strict din pasiunea fără limite pe care o am pentru muzică. Faptul că acest lucru este apreciat de tot mai multă lume nu poate decât să mă bucure.
https://soundcloud.com/avimag/vygo-addo-club-avi-24102015
Avimag: Care au fost cele mai importante prezențe ale tale la pupitru în acest an și care sunt cele mai plăcute experiențe pe care le-ai trăit în 2017 pe plan muzical?
Addo: Una dintre cele mai importante prezențe ale anului, pentru mine, este Electric Castle. Care, ca de obicei, este și printre cele mai plăcute. De asemenea, nenumăratele nopți în spatele pupitrului din AVi, despre care aș putea spune că e locul meu preferat pentru învârtit discuri.
Avimag: Care sunt planurile de viitor ale tale pe plan artistic?
Addo: Să nu neglijez niciodată pasiunea pentru muzică. Restul vine de la sine.
Avimag: În încheiere, transmite-le un mesaj fanilor care vor fi prezenți vineri la LDT7 🙂
Addo: Rock ON!
Avimag: Îți mulțumim, Addo! Ne vedem la Foto!
https://soundcloud.com/avimag/addo-club-avi-26-09-2015
După ce la începutul anului a făcut show la AVi alături de Barac, Addo va primi întăriri serioase pentru ultimul Laborator de Techno al acestui sezon. Gescu, Scopter, iON, Macarie promit spectacol vineri, la Foto, începând cu ora 18:00, mai întâi în aer liber, pentru ca după ora 23:00 distracția să se mute în hală.
Biletele în avans costă 30 de lei, urmând ca la intrarea în uzina Foto, în ziua evenimentului, biletele să coste 40 de lei.
Reprezentanții PR ai clubului AVi (Alex Ramadan, Mara Nemeș, Andreea Achim, Cristina Cioci – J’ai Bistrot, Matyas Mar și Scurtu Daniel) pot fi contactați în privat pentru obținerea biletelor la petrecerea din 1 septembrie.
Puteți, desigur, să ne trimiteți un email la PR@avimag.net în acest sens.
Ne vedem vineri la foto și, până atunci, vă lăsăm în compania unuia dintre cele mai de suflet seturi ale lui Addo, înregistrat la AVi, desigur.
https://soundcloud.com/addo/addo-avi
Leave a comment