Priku, Nemeș și Cojoc dau sens nopții de vineri! LDT ajunge la episodul 16!

Cojoc și Nemeș vin la Foto vineri noapte pentru a-l susține pe Priku! Laboratorul de Techno cu numărul 16 a intrat în linie dreaptă, numai câteva zile urmând să ne mai despartă până la una dintre cele mai spectaculoase petreceri de muzică electronică organizată în acest an la Târgu-Mureș.

Așteptăm, ca de fiecare dată, ca fanii muzicii techno să creeze o atmosferă fantastică în inima cartierului Unirii, mai ales că așteptăm musafiri din toată țara vineri la Foto, încântați fiind că Priku revine la uzină!

A venit momentul să ne bucurăm împreună de muzica lui Cojoc, aflat în premieră în spatele pupitrului de la Foto. Vom putea afirma cu încredere că Laboratorul de Techno a adunat în acești ani cei mai cunoscuți și talentați artiști locali de muzică electronică în spațiul special dedicat din fosta uzină.

Cojoc pune accentul pe producție și îi iese de minune, creațiile sale bucurându-se de susținerea unor DJ cunoscuți, semn că face foarte bine ce face. Vineri va fi cel mai bun prilej să vedem împreună de ce e în stare, așa că vă așteptăm în număr cât mai mare la fosta uzină Foto pentru cel de-al 16-lea episod al seriei Laboratorul de Techno.

Nemeș completează cu brio lineup-ul nostru de vineri noapte, garantându-ne, practic, o noapte pe care nu o vom uita prea repede.

În cel mai pur stil caracteristic, Nemeș va servi un set care ne va ține lipiți pe ringul de dans, fiind permise doar pauzele scurte de hidratare.

Fiți gata să zâmbiți cu ochii închiși și cu urechile ciulite pe muzica pregătită de artistul nostru fanilor prezenți la Foto în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Biletele au fost deja puse în vânzare online, pe livetickets.ro.

Acestea vor putea fi achiziționate cu 40 de lei, urmând ca în seara de 23 August, accesul la Foto să coste 50 de lei, la fața locului, dar în limita spațiului disponibil.

Detalii vă sunt puse la dispoziție pe eventul de Facebook, aici, unde vă invităm să vă arătați disponibilitatea, pentru a fi la curent cu cele mai noi informații legate de LDT#16.

❖ : REEA ∎ Milothemes ∎ eeatingh.ro ∎ Peroni Nastro Azzurro ∎ Adonis Travel ∎

❖ : LiveTickets ∎ Out In Mures ∎ Praetorian Guard ∎ BBimage.ro ∎ Kiss FM ∎

Leave a comment