Petre Inspirescu: ”credeam mult timp că fac muzică pentru mine, dar târziu am realizat că o fac de fapt tot pentru oameni”

Mai mult decât un simplu DJ sau producător, Petre Inspirescu este un artist desăvârșit. Radu Bodiu, pe numele său, este unul din artizanii sound-ului românesc de techno – cunoscut ca rominimal, mai nou – și unul dintre cei mai reprezentativi artiști români de muzică electronică din istorie. Nu sunt vorbe mari, e pura realitate.

Suntem convinși că nu puțini dintre voi au rămas cu gura căscată ascultându-i seturile, pentru că Pedro (cum încă mai e cunoscut n.red.) a fost, este și probabil va fi un exemplu de profesionalism și îndemânare, lăsând la o parte urechea muzicală nativă.

Cei de la electronicbeats.ro au stat de vorbă cu artistul, iar noi considerăm că e un bun prilej pentru ca toți cei ce iubesc muzica electronică în general și cea techno/rominimal în special să îl cunoască mai bine pe unul dintre cei mai buni DJ/producători din domeniu. După cum mărturisește și Dragoș Rusu, autorul materialului, ”acesta e probabil unul din foarte puținele interviuri cu Petre Inspirescu, pentru că atât el, cât și colegii lui din [a:rpia:r] dau interviuri foarte rar, pentru a evita expunerea media inutilă, care „nu îi reprezintă”, după cum mărturisește chiar Radu”.

Aflăm, între altele, despre muzică clasică, fuziunea dintre muzică clasică și muzică electronică, muzică tonală și atonală, ce e acest așa zis Romanian sound și multe altele.

De exemplu, cum a apărut numele acesta? Suntem siguri că mulți dintre noi ne-am gândit la asta, am creat chiar ipoteze, însă răspunsul la astfel de întrebări se află direct de la sursă:

”Înainte, numele meu era Pedro, și am vrut să scap de pseudonimul ăsta. Am avut „inspirația” să-l traduc în Petre Inspirescu.

Nu are nicio legătură cu nimic altceva, cu procesul creativ sau cu latura muzicală.

Am avut „inspirația” să-mi găsesc un nume autohton care să fie totuși legat de cel pe care mi-l propusesem să rămână în urmă. Nu mai voiam să folosesc numele Pedro, pentru că este comun și banal”, mărturisește artistul.

Ne-a plăcut și modul în care Petre Inspirescu a descris scena muzicală românească electronică, atât de apreciată și în vogă în ultimii ani pe plan universal.

”Românul are ureche muzicală caracteristică și are înclinație artistică. Scena noastră de muzică electronică nu e așa de comercială. Filtrează foarte bine informația și e mai curios, iar prin intermediul internetului a filtrat foarte bine. Suntem cunoscuți pentru faptul că petrecem mult timp navigând Internetul.”

Artistul vorbește în interviu și despre sound-ul românesc în sine, despre cum consideră el că a apărut și s-a diferențiat de stilul clasic, precum și modul în care acesta va fi perpetuat de noile generații de producători și DJ ce vin din urmă:

”Ca să elucidăm situația cu Romanian sound. Pentru foarte mulți străini încă e ceva exotic. Acest Romanian sound a venit din modul în care noi am perceput muzica; cum am filtrat-o și tehnica de a mixa. Pentru mine unul, astea pot fi explicațiile acestei denumiri.

Sigur că un aport important l-au avut și tinerii producători români care s-au dezvoltat pe parcurs, au acumulat experiență și perpetuează muzica”.

Vă recomandăm să parcurgeți interviul din scoarță în scoarță, pentru a vă face o imagine cât mai clară asupra artistului Petre Inspirescu și a omului Radu Bodiu.

Și încheiem cu una dintre cele mai frumoase și importante întrebări ale materialului de pe electronicbeats.ro:

”Reporter: E musai să existe sentiment în muzică?

Pentre Inspirescu: Ca oameni, ne hrănim cu trăiri profunde și emoții puternice, ne șlefuim identitățile cu sentimente profunde. Așa mi-ar plăcea să cred.”

Leave a comment