Numărăm zilele până la LDT11. Cezar, Paul Agripa, iON și Macarie electrizează Uzina Foto!

Bucuria noastră cea mai mare este muzica, iar dansul e modul în care ne exprimăm bucuria. Ediția a unsprezecea a Laboratorului de Techno are toate ingredientele pentru a fi una cu totul specială numai dacă privim lineup-ul, format din Cezar, nume legendar al muzicii electronice românești, Paul Agripa, un talent autohton care și-a creat un nume în industrie datorită producțiilor sale fascinante, iON, unul dintre cei mai apreciați DJ din Târgu-Mureș, și nu în ultimul rând, Macarie, tânărul nostru rezident impresionând încă de la primele clipe petrecute în spatele pupitrului.

Ne pregătim, așadar, pentru un party ca la carte, care va acapara distracția la Târgu-Mureș întreaga noapte de vineri spre sâmbătă. Fosta uzină din cartierul Unirii va găzdui LDT11, iar noi ardem de nerăbdare să… ne exprimăm bucuria prin dans la petrecerea de la Foto.

Despre Paul Agripa am amintit nedrept de puțin până acum și ne-am gândit să ne revanșăm, mai ales că pentru el va fi o premieră să se afle pe scena de la Foto, după ce la finele lui 2017 își făcea debutul și în AVi, cel mai important club din Târgu-Mureș.

Garanția calității lui Paul Agripa e dată de evoluția constantă a stilului său, de la începuturi – în urmă cu mai bine de zece ani – și până acum, dar și de complexitatea sound-ului, explicabil datorită influențelor provenite din background-ul său eminamente muzical.

Muzica face parte din viața lui de cand se stie. Sedus prima oara de pian ș xilofon, artistul a început de mic să experimenteze cu diferite instrumente, ajungând chiar și la chitară și bas, ascultând cam tot ce-i trecea prin mână, de la muzică clasică la jazz.

Pasionat de improvizația muzicală, artistul descoperă în 2008 scena de club și observă că de la jazz la un DJ set bine abordat e un pas destul de mic.

Acestea fiind zise, se apucă să adune disc după disc, ajungând astăzi la o colecție destul de impresionantă.

Prinzând apetit pentru acest gen muzical, Paul se dedică în prezent acestui sound, iar noi nu putem decât să ne bucurăm că ”l-am câștigat de partea muzicii care ne place”.

Ca de obicei, biletele pot fi achiziționate online, pe site-ul livetickets.ro, prețul acestora fiind de 40 de lei. În noaptea evenimentului veți putea să vă achiziționați bilete la intrarea în Uzină, cu 50 de lei.

Informațiile referitoare la petrecerea de vineri noapte se regăsesc și pe eventul de Facebook, aici.

►Clubul AVi este cu circuit închis, dedicat strict celor ce iubesc ARTA, știu să aprecieze și totodată dețin cunoștinte despre CULTURA muzicală TECHNO.

►Accesul persoanelor cu vârsta sub 18 ani este strict interzis!

►Participarea la eventurile marca AVi echivalează cu acceptarea Regulamentului de Ordine Interioară (R.O.I).

Eveniment realizat cu sprijinul Peroni Nastro Azzurro // LiveTickets // Out In Mures // Adonis Travel // Praetorian Guard // BBimage.ro // Kiss FM // Sonorizare Evenimente.

Leave a comment