Ne plac lucrurile făcute bine. Vineri petrecem cu Cap!

Gescu ne-a încântat urechile sâmbătă la AVi și a readus primăvara în sufletele noastre. E timpul să continuăm pe aceeași linie și să vă punem în contact cu unul dintre cei mai buni DJ români la ora actuală, Cap, în noaptea de vineri, cu începere de la ora 23:00.

Împreună cu Resa, Cap va asigura fondul sonor al unei nopți albe de primăvară pe care nu o vom uita niciodată, așa cum sunt majoritatea în cel mai important club din Târgu-Mureș.

Cu Cap ne-am intersectat de mai multe ori pe meleaguri mureșene, să le numim așa, reținem cu nostalgie setul său de la Sunspot Festival, în 2015, moment în care descrierea sa de pe website-ul Sunrise s-a dovedit a fi mai mult decât relevantă.

”Atunci când mixează, o face cu un amalgam de stări, fiind aproape empatic cu publicul și adaptându-se foarte natural la vibe-ul petrecerii. Astfel, se extinde pe o arie muzicală foarte vastă, de la house vechi, până la techno autohton, fiecare gen corelându-se cu starea participanților”.

Resa abia așteaptă reîntâlnirea cu publicul său și se anunță a fi un partener de pupitru excelent pentru Cap, datorită stilului său versatil, pe gustul nostru. În concluzie, vineri se lasă cu dans! 😀

Prețul biletelor de susținere  a evenimentului va fi de 30 de lei până la ora 1:00, respectiv 40 de lei după acea oră. Pentru că numărul e limitat în conformitate cu normele ISU, vă recomandăm să vă achiziționați biletele în avans, începând de joi seară, de la ora 20:00, la AVi, cu ocazia Live Stream-ului Avimag semnat de Lowkodi.  Acestea vor putea fi achiziționate exclusiv la intrarea în club.

Vă invităm să vă arătați disponibilitatea pentru party-ul de vineri pe event-ul de pe Facebook.

Ca de fiecare dată în clubul nostru, weekend-ul începe de joi seară. Lowkodi, cel mai nou membru al familiei AVi, ne va servi un Live Streamed set pe care suntem convinși că o să-l reascultăm de câte ori vom avea chef de vibrații pozitive.

Și asta pentru că setul rezidentului nostru va fi transmis, ca de fiecare dată, Live Stream pe canalul de Youtube Avimag, precum și în comunitatea Avimag de pe Facebook

Evenimentul va lua startul în jurul orei 20:00 și se va încheia aproape de miezul nopții.

Live Stream-ul va fi urmat de petrecerea studenților UMF de la Stoma, Stome Loves Techno, despre care găsiți detalii pe eventul de pe Facebook

Tinerii studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș ne vor arăta că știu să petreacă pe muzică electronică underground, cel mai probabil evenimentul fiind unul cu casa închisă, cum ne-am obișnuit, dealtfel, atunci când studenții din oraș o pun de-un party la AVi.

►Clubul AVi este cu circuit închis, dedicat strict celor ce iubesc ARTA, știu să aprecieze și totodată dețin cunoștinte despre CULTURA muzicală TECHNO.

►Participarea la eventurile marca AVi echivalează cu acceptarea Regulamentului de Ordine Interioară (R.O.I).

Leave a comment