Năvălesc rușii! Volk, Scopter și Nemeș promit spectacol vineri la AVi!

Sfârșitul de săptămână marchează în premieră la AVi prezența lui Volk, un artist de origine rusă căruia trebuie să-i acordăm o atenție specială, ca urmare a faptului că e genial, nu de alta.

Dar până atunci, Razban ne pregătește pentru weekend-ul încărcat cu muzică de calitate.

 

Cu alte cuvinte, în seara de joi, începând cu ora 20.00, am programat Live Stream-ul Avimag cu Razban in prim plan.

Va fi o audiție lejeră de muzică de calitate, accesul în club al membrilor comunității Avimag fiind liber.

Setul va fi transmis, ca de fiecare dată, Live Stream pe canalul de Youtube Avimag, precum și în comunitatea Avimag de pe Facebook, unde îl veți putea asculta și reasculta ori de câte ori veți avea ocazia. 

Vineri detonăm bomba! Scopter și Nemeș fac pereche cu oaspetele nostru de marcă, Volk, de la ora 23:00, în cadrul unei petreceri pe care am așteptat-o încă de la începutul calendaristic al anului!

Volk este un artist de origine rusă, stabilit în România, unde muzica techno a ajuns la un nivel de unicitate a stilului greu de egalat de alte țări cu background solid în ale muzicii electronice.

Cu un sunet heavy&wild, după cum tocmai el îl caracterizează, Volk reușește să ofere un refresh genului abordat, scopul fiind acela de a transmite gânduri și idei prin intermediul muzicii sale.

Suntem extrem de curioși cum ne vom simți pe ritmuri română-ruse de techno, Scopter și Nemeș fiind deciși să răspundă pozitiv provocării slave de vineri noapte.

Biletele costă 20 de lei până la ora 1.00, respectiv 25 de lei după această oră. Ele pot fi achiziționate exclusiv la intrarea în club, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

►Clubul AVi este cu circuit închis, dedicat strict celor ce iubesc ARTA, știu să aprecieze și totodată dețin cunoștinte despre CULTURA muzicală TECHNO.

►Participarea la eventurile marca AVi echivalează cu acceptarea Regulamentului de Ordine Interioară (R.O.I).

Leave a comment