Minunea numită Waha și cât de bine e că ai trăit-o

Cea de-a opta ediție Waha Festival a avut loc în apropiere de localitatea Bățanii Mari, din județul Covasna. Tehnic, cam asta s-a întâmplat. Practic, diferă de la om la om.

Locul în care semnalul la telefon dispare și odată cu asta începe magia naturalului.

Verdele întunecat al copacilor îmbrățișează muzica unor artiști desăvârșiți, într-un dans pasional la care sute de oameni frumoși, veniți în sălbăticia din inima Covasnei din toate colțurile țării, asistă conștient.

Odată ce betoanele dispar, conștientizezi frumusețea naturală a lucrurilor cu o ușurință impresionantă și o faci mult mai intens.

Ăsta e unul din secretele de la Waha. Odată ce-ai păsăsit parcarea pentru a intra în pădure, începi o aventură neobișnuită și complet surprinzătoare pentru orice spirit urban care se respectă.

Și nu trăiești oricum aventura asta, ci cu un fond muzical incredibil.

Vom rămâne cu foarte multe amintiri după Waha 2019, dar merită să amintim măcar câteva, de dragul posterității. Setul de pe altă lume al lui Charlie, alarma dată de Tulbure – cel care a cutremurat pădurea, muzica cea cu zâmbet fin a Olgăi Korol, dansul în ploaie cu Sepp și Nu Zău… ce mai, o sumedenie de experiențe care merită trăite și suntem norocoși să ne numărăm printre cei ce au făcut-o. Felicitări nouă, deci. Suntem mai bogați acum.

Am început să numărăm zilele până la ediția următoare a unuia dintre cele mai fermecătoare festivaluri organizate în România, Waha, bucuroși, însă, că la finele lui august vom dansa pe meleaguri sălbatice mureșene, la Silea Nirajului.

Cum de ce? E Solar Seeds, iar muzica va coborî din nou din ceruri în pădure.

(Waha Festival 2019 | photo: Mircea Struțeanu)

Leave a comment