Live Stream cu Vlad Bretan și party vineri în familie? Normal că dansăm la AVi!

Am trăit un sfârșit de săptămână de poveste pe ritmurile lui Ada Kaleh, care și-a făcut datoria cu brio, ca de fiecare dată, fiindu-ne deja dor de el și așteptându-l la AVi ori de câte ori va avea ocazia. Dar timpul trece implacabil și e momentul să ne concentrăm pe weekendul următor!

Vlad Bretan, unul dintre cei mai promițători DJ/produceri din țară, ne va onora cu prezența joi seară, începând cu ora 21:00, pentru cel de-al 75-lea Avimag Live Stream. E un moment special, ne apropiem vertiginos de cel de-al 100-lea set de techno transmis live comunității noastre, iar Vlad e gata să ne servească un set de câteva ore, până aproape de miezul nopții, special pentru a marca parcursul nostru muzical până la atingerea cifrei de 100.

Setul său va fi transmis, ca de fiecare dată, live pe canalele Avimag, astfel că veți putea să-l ascultați în timp real, indiferent dacă veți fi prezenți la AVi sau nu. 

Accesul comunității Avimag în club va fi gratuit și ne așteptăm să avem parte de un after ca la carte la finele transmisiunii live, profitând de faptul că e perioada concediilor.

Vă invităm să ne urmăriți activitatea pe Youtube, respectiv pe Soundcloud, pentru a avea acces constant la toate seturile înregistrate în clubul AVi.

Mai multe detalii legate de Live Stream-ul cu Vlad Bretan în prim plan regăsiți pe eventul de Facebook, aici. Cert e că vom avea parte de o nouă seară spectaculoasă de joi în cuibușorul nostru de nebunii!

Vineri dansăm în familie, pentru că se dă Liber la Techno! La ora 23:00 eliberăm muzica din cușcă și o transmitem puternic, cu sistemul audio Funktion One, pentru a crea acea atmosferă unică și tipică pentru clubul nostru. Accesul publicului va fi liber, în limita locurilor disponibile, la cea care va fi o sărbătoare a muzicii bune la AVi.

Vom reveni cu detalii în zilele următoare pe Avimag.net, precum și pe eventul de Facebook, aici.

►Clubul AVi este cu circuit închis, dedicat strict celor ce iubesc ARTA, știu să aprecieze și totodată dețin cunoștinte despre CULTURA muzicală TECHNO.

►Accesul persoanelor cu vârsta sub 18 ani este strict interzis! Accesul va fi permis numai până la ora 3:30, conform R.O.I. în vigoare.

►Participarea la eventurile marca AVi echivalează cu acceptarea Regulamentului de Ordine Interioară (R.O.I).

Leave a comment