În weekend nu ne oprim din dans! Iuly.B, Tomasan și Addo intră în horă alături de Vess, Anaid, Cr15tina și Malice!

Ce weekend spectaculos am trăit împreună! Nemeș, Addo și Ciakar au făcut spectacol în spatele pupitrului din AVi. Rând pe rând, aceștia au oferit, prin intermediul muzicii, motive serioase de dans și de zâmbet fanilor prezenți în clubul nostru și, profitând de energia publicului prezent, a ieșit un Schimb 3 de toată frumusețea.

Săptămâna asta v-am pregătit noi și noi motive de bucurie, așadar să ne concentrăm atenția asupra lor. Vineri dansăm în compania lui Vess, Anaid, Cr15tina și Malice, la GIRLS Love Techno! Fetele sunt nerăbdătoare să ne arate că nu contează genul atunci când iubești muzica techno și te afli la mixer, iar noi avem încredere că dansul va fi cuvântul de lege la AVi exclusiv datorită lor.

Vă recomandăm, dealtfel, să ascultați producțiile artistelor ce ne vor onora cu prezența vineri noapte, întrucât track-urile și seturile lor sunt impresionante.

Nouă ne-a plăcut mult ce am auzit, iar Malice ne-a intrigat cu descrierea stilului ei, aflând astfel că ea ne conduce de la o stare de liniște pseudo-meditativă către o experiență muzicală hipnotică, armonioasă și ritmică în același timp. Sounds awesome! Cr15tina ne-a făcut viața mai frumoasă ascultând track-ul Synchronicity, care încă nu e în forma sa finală:

Nu uitați, deci, că vineri, 12 aprilie, începând cu ora 22.00, fanii muzicii techno și a genurilor derivate se vor distra la Girls Love Techno, proiectul care scoate în față reprezentantele sexului frumos aflate la pupitrul de DJ. Pregătiți-vă, așadar, pentru dans până dimineața, într-o atmosferă incendiară creată de Vess, Anaid, Cr15tina și Malice!

Detalii vă sunt puse la dispoziție și pe eventul de Facebook, aici.

Sâmbătă continuăm petrecerea la AVi, cu Iuly.B, Tomasan și Addo, începând cu ora 23:00!

Ne bucurăm să-l avem alături în premieră pe Iuly.B, un tânăr producător care și-a uimit de-a lungul carierei sale fanii prin intermediul pieselor create.

Stilul său e descris ca fiind deep, încărcat cu detalii ritmice și percutante intense, ce mai… abia așteptăm să dansăm împreună la AVi!

Tomasan, cel de-al doilea artist invitat sâmbătă la AVi este unul dintre DJii de muzică electronică renumiți pe plan intern și internațional, cu care Addo a împărțit pupitrul clubului nostru ultima dată în urmă cu un an, în cadrul spectaculoasei Conspirații muzicale organizate de rezidentul nostru. 

Cine îl știe pe Addo știe că nu face rabat de la calitate, iar bagajul muzical pe care îl deține rezidentul AVi este unul complex și bogat, tocmai pentru a oferi diversitate publicului și pentru a-l surprinde cu piese parcă scoase din seif special pentru asta.

Cu el la pupitru, ajutat de Iuly.B și Tomasan, ne așteaptă una dintre cele mai frumoase nopți de sâmbătă din acest an!

Vom reveni cu detalii legate de prețul biletelor în zilele următoare, atât pe avimag.net, cât și pe eventul de Facebook, aici.

►Clubul AVi este cu circuit închis, dedicat strict celor ce iubesc ARTA, știu să aprecieze și totodată dețin cunoștinte despre CULTURA muzicală TECHNO.

►Accesul persoanelor cu vârsta sub 18 ani este strict interzis! Accesul va fi permis numai până la ora 3:30, conform R.O.I. în vigoare.

►Participarea la eventurile marca AVi echivalează cu acceptarea Regulamentului de Ordine Interioară (R.O.I).

Leave a comment