Addo ne trezește pofta de vară cu cea de-a cincea Conspirație!

Addo și Conspirațiile sale muzicale ajung, iată, la cel de-al cincilea episod, iar noi nu avem absolut nimic împotrivă! Addo e liber să facă ce vrea, e prea bun, știe prea bine ce ne place să auzim din boxe și ne servește întotdeauna – fără excepție – acea muzică scoasă, parcă, dintr-un seif ultrasecret și care ne aduce răsăritul soarelui în suflete. Metaforă asta, știm, hiperbolă, chiar, însă nu suntem deloc departe de adevăr.

Iar vineri noapte rezidentul nostru o să ne demonstreze încă o dată că toate laudele care i se aduc sunt justificate. ADDO’s Conspiracy – Chapter 5 începe vineri, 17 mai, de la ora 23:00, temerarul nostru DJ urmând să ne ofere o noapte albă ca-n povești. Așteptați-vă la ore întregi de house, techno și combinații vocale neașteptate, ce vă vor ridica părul de pe mâini mai ceva decât răcoarea dimineții.

Intrarea la petrecerea de vineri noapte este liberă pentru membrii comunității avimⓐg.net ✪ AVi – Cola ✪ Club Experience până la ora 00:00, urmând ca după miezul nopții accesul în club să coste 20 lei.

Detalii vă sunt puse la dispoziție și pe eventul de Facebook, aici.

Abia așteptăm să ne dăm întâlnire la AVi pentru un nou episod din fantastica serie de Conspirații muzicale ale lui Addo. Atmosfera creată de voi e incredibilă și suntem convinși că vineri va fi la fel ca de fiecare dată: spectaculos!

►Clubul AVi este cu circuit închis, dedicat strict celor ce iubesc ARTA, știu să aprecieze și totodată dețin cunoștinte despre CULTURA muzicală TECHNO.

►Accesul persoanelor cu vârsta sub 18 ani este strict interzis! Accesul va fi permis numai până la ora 3:30, conform R.O.I. în vigoare.

►Participarea la evenimentele marca AVi echivalează cu acceptarea Regulamentului de Ordine Interioară (R.O.I).

Leave a comment