12-16 July… we should all Waha together!

Ce faci vara asta între 12 și 16 iulie? Nu îți face alte planuri în afară de Waha, pentru că nimic nu se compară cu libertatea muzicii în natura sălbatică din Bătanii Mari, județul Covasna.

Avem o țară atât de frumoasă și, totuși, uneori uităm de asta, prinși fiind în haosul zilnic. Waha, ajuns la cea de-a șaptea ediție deja (cum trec anii!), este festivalul ideal pentru cei care vor să evadeze dintre betoane și să devină una cu natura, având un fond sonor electronic.

Techno, Psy, Alternative și Chill sunt genurile acoperite la Waha, iar atmosfera este una pașnică, veselă și relaxată mereu.

Și nici nu ar putea fi altfel în miez de vară, într-un asemenea paradis verde, deluros și forestier, în care oameni faini dansează sau se relaxează cu zâmbetul pe buze?

Organizatorii au anunțat o parte din lineup-ul oficial, iar toate detaliile vă stau la dispoziție pe pagina oficială de Facebook a festivalului, aici.

Pentru că noi, la Avimag, suntem înnebuniți după techno, ne vom îndrepta atenția spre scena Deep, unde Rhadoo, Priku, Dubtil, Dunkle Dummies (Andrea Ferlin & Francesco Assenza), Tulbure, Alexandra, Raha, Raphael Merheb b2b Nathan Oye, Praslesh, Kozo, Jola, Amorf live, Vera, Andrei Ciubuc și Rolf Ono vor face spectacol. Lineup-ul nu e cel final, deci ne așteptăm și la alte nume sonore pe scena noastră preferată.

Biletele costă 85 de Euro pâna în data de 1 iulie, urmând ca la fața locurlui să poată fi achiziționate cu 95 de Euro. Puteți achiziționa biletele la Waha de pe bilete.ro, aici

Cert e că odată sosită vara, începe sezonul festivalurilor pe care nu trebuie să le ratăm sub nicio formă, iar Waha se numără în mod cert în topul nostru personal. So… let’s Waha together!

Până atunci, ne întâlnim sâmbătă noapte în cuibușorul nostru de nebunii pentru o petrecere de pomină, cu Suciu, Lowkodi și iON la pupitru.

Mai jos vă oferim o mostră din setul lui Suciu de la ediția precedentă a festivalului Waha.

Ca să vă facem un pic de poftă. See you guys at AVi! 

(Foto: Andreea Retinschi)

Rate this post

Leave a comment